35 de ani de la moartea poetului Nichita Stănescu

S-a născut la 31 martie 1933, la Ploieşti  şi a decedat la 13 dec. 1983, la Bucureşti

Vederea Țării – versuri și voce Nichita Stănescu

Autoportret
Eu nu sunt altceva decât
o pată de sânge
care vorbeşte.

Leoaică tânără iubirea

Leoaică tânără, iubirea
mi-a sarit în faţă.
Mă pândise-n încordare
mai demult.
Colţii albi mi i-a înfipt în faţă,
m-a muşcat leoaica, azi, de faţă.
Şi deodata-n jurul meu, natura
se făcu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o strîngere de ape.
Şi privirea-n sus ţîşni,
curcubeu tăiat în două,
şi auzul o-ntîlni
tocmai lângă ciorcârlii.

Mi-am dus mâna la sprînceană,
la timplă şi la bărbie,
dar mâna nu le mai ştie.
Şi alunecă-n neştire
pe-un deşert în strălucire,
peste care trece-alene
o leoaică aramie
cu mişcările viclene,
incă-o vreme,
si-ncă-o vreme…

Poem

Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…

Necuvintele

El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinţi.
El a întins spre mine o ramură ca un braţ.
Eu am întins spre el braţul ca o ramură.
El şi-a înclinat spre mine trunchiul
ca un măr.
Eu am inclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-nţeteşte seva lui bătând
ca sângele.
Auzea cum se încetineşte sângele meu suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
 
 

Poezii de Nichita Stanescu, lectura Elena Toma Muzica Mircea Vrajitoru

Comentează - cont Facebook

Lasă un răspuns